Suprastimularea mentală

De ce unii oameni resimt conferintele video atât de obositoare?

Uneori ecranul  îngheață... alteori se aude un ecou ciudat... o mulțime de oameni se uită la tine... După ce navighezi prin programul de lucru și întâlnirile de unu-la-unu, urmează conectarea cu prietenii și familia.

 

De când Covid-19 face parte din viața noastră, oamenii au fost nevoiți să apeleze tot mai mult la comunicarea prin canale video pentru a își putea desfășura activitatea sau doar pentru a putea păstra legătura cu cei dragi, astfel multi au resimțit această perioada ca fiind epuizantă.

 

Acestă epuizare ar putea să fie pur și simplu o problemă de volum. S-ar putea să ne programăm în exces doar pe baza faptului că avem mai mult timp disponibil intr-un mediu pe care nu îl cunoaștem și în care dorim să performăm la standarde cât mai înalte dintr-un perfectionism latent sau dintr-o teamă de un mediu economic nesigur care aduce o mare anxietate în raportarea la viitor. Este posibil ca un alt factor cheie să fie, efortul suplimentar necesar pentru a procesa indicii non-verbale, cum ar fi limbajul corpului. Dintr-o dată lipsesc indicatorii comportamentali pe care îi cunoșteam și vedem doar o fracțiune din ceea ce înseamnă mesajul non-verbal, fiind obligați să decodăm un mesaj trunchiat și filtrat preponderent cognitiv și vizual.

 

Un alt element care primește o dimensiune nouă față de interacțiunile față în față este oglinda permanentă pe care o avem în fața ochilor atunci când vorbim, prin intermediul ecranului care ne face să ne concentrăm mai mult pe propria persoană decât pe interlocutor. Faptul că ne vedem pe ecran și dorim în mod natural să prezentăm o imagine bună prietenilor și colegilor duce la creșterea conștiinței de sine. Este posibil ca această creștere a conștiinței de sine la un nivel mai mare decât cel familiar să ducă la eforturi suplimentare de auto-prezentare mult mai mari decât în momentul ​​interacțiunilor față în față în lumea reală.

 

În timp ce încercăm să facem față presiunii de a livra la un nivel ridicat și de a impresiona într-un context nou într-un limbaj pe care nu îl stăpânim prea bine, mințile noastre par a fi împreună atunci când corpurile noastre simt că nu sunt. Această disonanță, creează un paradox care face ca oamenii să aibă sentimente contradictorii și îi proiectează într-un conflict epuizant. Apare astfel dificutatea reală de a te relaxa în mod natural într-o conversație, al cerei scop inițial era tocmai acesta.

 

Un alt factor care merită explorat este durata de concentrare a privirii. În timp ce oamenii sunt fericiți să privească oamenii cu care se simt confortabil pentru perioade mai lungi, privirile de peste 3 secunde pot deveni inconfortabile în situații mai puțin relaxate. BBC citează un studiu german care constată întârzieri de transmitere a informației verbale de puțin peste o secundă care poate determina participanții să-i perceapă pe cei din apelul video ca fiind „mai puțin atenți, extravertiți și conștiincioși”.

 

Un apel video cu prietenii se poate simți mai relaxant ca și mod de socializare și va determina mai putină „oboseală de tip zoom” față de conversațiile în care nu ai șansa să fii tu însuți. Apelurile în care sunt implicate grupuri mari pot fi resimțite ca niște medii de înaltă performanță. Oamenilor le place să privească la televizor pentru că își pot permite să își lase mintea să rătăcească în voie, dar un apel video cu mulți oameni poate apărea ca și cum te uiți la televizor și televizorul te urmărește inapoi. Apelurile video cu multe persoane se pot simți depersonalizante, deoarece puterea ta ca individ este diminuată. Și în ciuda faptului ca este numită relaxare, s-ar putea să nu fie trăită ca o activitate din timpul liber.

 

În general, toate aspectele vieții noastre erau culese și aduse împreună din domenii separate - munca, prietenii, familia – acum, se întâmplă în același spațiu. Teoria auto-complexității presupune că indivizii au mai multe dimensiuni - roluri sociale, relații, activități și obiective dependente de context - și trăim această varietate ca fiind dezirabilă și sănătoasă. Când aceste aspecte sunt reduse, devenim mai vulnerabili la emoții negative. Majoritatea rolurilor noastre sociale se petrec în diferite locuri, dar acum contextul s-a prăbușit. Imaginează-ți că te duci la un bar și în același bar vorbești cu profesorii tăi, te întâlnești cu părinții și cu persoana iubită... nu este cel putin ciudat? Suntem limitați în propriul nostru spațiu, în contextul unei crize care provoacă anxietate, iar singurul nostru spațiu de interacțiune este o fereastră a unui ecran... ecran care în cele din urmă deschide un alt ecran și mai puțin o realitate palpabilă.

 

Această problemă a complexității de sine, vorbește despre faptul ca în mod normal oamenilor le place varietatea stimulării, fiind obișnuiti cu un gen de stimulare complexă plurisenzorială, dar acum, multe aspecte ale vieții noastre se reunesc într-un singur loc - apelurile video.

Frustrarea din ce în ce mai mare ca urmare a activităților desfășurate în video-conferințe poate fi, de asemenea, legată si de provocarea mai largă a calității vieții pe care o ridică izolarea și distanțarea socială.

 

Faptul că ne simțim forțați să participam la aceste apeluri poate fi un factor contributiv. Apelul video este o amintire a persoanelor pe care le-am pierdut temporar. Durerea este că de fiecare dată când vezi pe cineva online, cum ar fi colegii, asta îți amintește că ar trebui să fim cu adevărat la locul de muncă împreună. Dupa toate acestea ceea ce ramâne este epuizarea... fară a conta dacă este vorba de introvertiți sau extrovertiți. Trăim aceeași realitate cu toții în acest context al pandemiei care devine din ce în ce mai familiar.

 

Există însa o mulțime de moduri de a reduce oboseala cauzată de aceste video-conferințe.

  • Intercalarea de pauze în timpul video-conferintelor;

  • Scurtarea duratei acestora;

  • Reducerea stimulilor de pe ecran-  ascunderea- micsorarea ecranului cu imaginea proprie;

  • Apelarea la telefon sau e-mail dacă este posibil.

Pentru mulți însă, acest mod de comunicare este benefic. Cercetările sugerează că posibilitatea de a petrece timp cu oamenii, chiar și prin intalniri video - cu alte cuvinte, lucruri precum Zoom sau FaceTime - poate fi un mod cu adevărat puternic de conectare, benefic în multe situații. A putea să ai acces la acest gen de stimulare și interacțiune înseamnă cu siguranță mult mai mult decât alternativa în care aceste lucruri ar lipsi cu desăvârșire.

 

 În locul realității pe care o cunoșteam se naște un alt construct socio-virtual-sceptic care deschide ușa unei trambuline nevrotice, pe care o vom cunoaște în lunile ce vor urma. Vom sări în această trambulină, unii mai greu, alții mai ușor, unii mai sus, alții mai jos, dar vom învăța cu toții să jucăm acest nou joc. Cu pandemia de mâna vom construi un om mai profund și mai generos care va ști ce să facă în contextul globalizării cu propria sa individualitate.

 

Cu drag,

Sorana Mocanu

Psiholog clinician specialist

Voluntar Gamma Health Project

 

Completează formularul aici sau sună-ne la 0741 093 131 pentru a intra în legătură cu unul dintre voluntarii GAMMA Health Project!

 

Share on Facebook
Share on Twitter
Please reload

Featured Posts

Oricât de buni am fi fiecare, tot mai buni suntem împreună

May 1, 2020

1/9
Please reload

Recent Posts

July 28, 2020

Please reload

Archive
Please reload

Search By Tags