Stiluri parentale explicate simplu: Ce funcționează și ce lasă urme?

Stilul parental poate fi caracterizat drept un tipar sau o tendință predominantă a părintelui în raport cu copilul său și este corelat cu diferite forme de manifestare ale copilului pe mai multe planuri – afectiv, educațional, social etc. (Kuppens S., Ceulemans E., 2018).

Modelul de educație parentală care combină două trăsături controlul și susținerea enunță următoarele stiluri parentale:

Stilul democrat

Stilul democrat – în care atât controlul și așteptările sunt crescute, cât și susținerea emoțională. Într-un astfel de climat, standardele și așteptările sunt înalte, dar atitudinea este una asertivă, deschisă și flexibilă față de copil. Părintele acordă atenție nevoilor și dorințelor copilului, care are dreptul să-și exprime părerile sau să aibă inițiative.

Din acest punct de vedere, stilul democrat este considerat cel mai dezirabil, corelându-se performanțe școlare ridicate, abilități sociale bune, încredere în sine și o rată scăzută de tulburări mentale sau comportamentale.

Fraza care definește cel mai bine acest stil este: „Hai să discutăm desprea asta”.

Stilul dominant

Așteptările și controlul parental sunt foarte mari, dar căldura și responsivitatea emoțională sunt scăzute. Părinții au reguli foarte stricte care nu sunt negociabile, se așteaptă la obediență, care poate fi impusă prin forță (pedeapsă fizică, intimidare). Părintele dominant este rigid și mai puțin preocupat de nevoile afective ale copilului. Stilul dominant se corelează cu tendința de a avea stări afective negative, stimă de sine scăzută, abilități de socializare mai reduse, probleme de comportament, rezultate școlare diminuate, precum și o frecvență mai mare a tulburărilor mentale sau a consumului de substanțe psihoactive la copii care au crescut într-un astfel de climat.

Fraza dominantă este: „Pentru că așa zic eu!”

Stilul permisiv 

Caracterizat prin control și așteptări scăzute, dar responsivitate mare. Un astfel de părinte nu stabilește reguli și granițe clare, rareori spune nu, evită confruntarea și au așteptări reduse privind succesul școlar, sportiv al copilului. Totodată este cald și atent la nevoile copilului, iar lipsa așteptărilor și a regulilor apare mai degrabă din teama de a le impune decât din pasivitate.

Copiii care au crescut într-un mediu permisiv pot avea un comportament impulsiv, tind să fie mai egocentrici și suferă de pe urma abilităților sociale mai reduse și au dificultăți relaționale.

Fraza caracteristică: „Vreau să îți fiu prieten, nu părinte!”

Stilul neglijent 

Alături de cele trei tipologii descrise de Baumrind, putem identifica în literatura de specialitate și un al patrulea stil, cel neglijent, care se manifestă atunci când așteptările și controlul sunt scăzute, iar părintele nu este atent și responsiv la nevoile emoționale ale copilului. Apare adesea în familii în care părinții nu au/nu își alocă timp pentru copii sau au alte interese prioritare.

Copiii crescuți astfel pot avea probleme mari de comportament, dificultăți în reglarea emoțiilor, nivele mai crescute de tulburări mentale, consum de substanțe psihoactive, delicvență.

Afirmația caracteristică: „Ești pe cont propriu”.

Cu drag,

psiholog Maria Roman

Referințe bibliografice

• Kuppens S., Ceulemans E. (2018). Parenting styles: a closer look at a well-known concept.

Articol informativ scris de Psih. Maria Roman, psiholog clinician și psihoterapeut sistemic de cuplu și familie specialist la Clinica de Psihologie Gamma și formator la Școala Sistemică de Formare Gamma.

Echipa Gamma este alături de tine dacă vrei să descoperi dacă stilul tău de a fi părinte se potrivește copilului tău! Te așteptăm la o ședință de terapie!

Contactează-ne la adresa de mail contact@gammainstitute.ro sau la numărul de telefon +40741093131.

Programează-te