top of page

Cadourile pe care putem să le oferim copiilor noștri!

Cadourile pe care putem să le oferim copiilor noștri sunt respectul de sine și încrederea în sine! Cred că pentru a ne ajuta copilul să reușească, este de datoria noastră, ca noi, parinții, să înțelegem care sunt “cadourile“ pe care le putem oferi copiilor noștri.

În ceea ce-i privește pe părinți, ei joacă un rol cheie, un rol primordial în dezvoltarea personalității copilului, chiar din prima zi de viață. Abia în timpul adolescenței, copilul începe să lupte pentru a-și declara independența și devine foarte susceptibil la influențele exterioare.

Părinții se află în poziția cea mai bună de a observa ce îl interesează pe copilul lor și de a-i ghida gândurile, emoțiile și energia, de la o vârstă fragedă.


Părinții sunt cei mai buni agenți de transmitere a sentimentului de încredere. Aud adesea mulți părinți spunând: ”M-am sacrificat pentru copilul meu, am muncit din greu pentru ca el să facă o școală bună, pentru ca el să facă meditații, pentru ca el să aibă o hrană bună pe masă, pentru ca el să fie sănătos, etc, dar, se pare, că rezultatele nu sunt tocmai cele dorite de mine.” Cred că parinții ar trebui să încerce să dea o șansă talentelor copilului, să fie mai atenți la ce–și dorește copilul și nu la ce-și doresc doar ei ca părinți.


”Ce își doreste copilul” înseamnă să lași copilul să se orienteze spre o carieră pe care el o simte, pe care el o vede ca făcând parte din el. Să accepți că, copilul tău nu a ajuns ce ți-ai dorit tu, înseamnă că tu, părinte, încerci să privești lucrurile și din perspectiva copilului tău, nu doar din perspectiva ta.

Îmi place să cred că toți părinții își doresc reușite pentru copilul lor, își doresc ca el să se descurce în viață, își doresc să devină cineva, își doresc să fie sănătos și chiar fericit, dar, în timp ce ei se gândesc la ce-și doresc ei pentru copilul lor, uită, de fapt, ingredientele cele mai importante care îl pot transforma pe copil în învingător: RESPECTUL DE SINE și ÎNCREDEREA ÎN SINE!


Este important ca parinții să-și facă timp pentru copil, deși, de cele mai multe ori, nu durata timpului petrecut cu copilul este importantă, ci calitatea acestuia; atunci când ești cu copilul tău, încearcă să fii doar tu cu el, dacă timpul îți permite doar 40 de minute, fă ca aceste minute să fie unice, jucați-vă împreună, râdeți împreună, cântați împreună, faceți temele împreună, ieșiți în parc împreună. În acest timp de calitate, poți să-i oferi independență copilului pentru a experimenta, a explora, timp în care poți să-I asculți activ, timp în care poți să-i transmiți copilului tău cuvinte pozitive precum: ”Copilul meu, tu ești pur, tu ești inteligent, tu poți să fii cel mai bun…”. Aceste cuvinte sunt interiorizate rapid de către copil, mai ales că ele vin din partea persoanelor pe care el le iubește cel mai mult; aceste cuvinte nu fac decât să-l facă mai încrezător în el.


Pentru dezvoltarea încrederii în sine a copilului, este important:

  • să-i oferim independență și autonomie, atenție însă, că independența nu implică doar libertate, ci și responsabilitate. În procesul acceptării responsabilității, copilul învață disciplina și altruismul. Copilul are libertateatea de a acționa și de a gândi, dar este și responsabil pentru acțiunile sale.

  • să-i oferim copilului responsabilități, dar aceste responsabilități trebuiesc date cu iubire, cu afecțiune și cu grijă.

  • copilul să se simtă acceptat de părinți, pentru că acceptarea din partea părinților este crucială pentru dezvoltarea respectului de sine al copilului; bineînțeles că este important ca copiii să se simtă acceptați și de către profesori, rude, colegi, prieteni…. Acceptarea noastră depinde de modul în care ne-a fost dată de părinții noștri, de profesori, de rude, de prieteni, în diferite circumstanțe. Felul în care ne comportăm unii față de alții, lucrurile pe care le apreciem, toate acestea sunt decise de programele care ne-au fost transmise în copilărie. Din clipa în care înțelegem cum am fost programați, putem ”dezinstala” programul greșit și putem instala unul nou. Acest lucru înseamnă să ne dezvoltăm respectul de sine astfel încat să-l putem transmite mai departe copiilor. Iar dacă tu ca părinte, nu te accepți complet și dacă nu ai respect de sine, va fi dificil să-ți accepți copilul așa cum este el. Chiar din momentul în care copilul învață să meargă și să-și coordoneze mișcările, chiar din acel moment, tu, ca părinte, poți să-i transmiți sentimentul de acceptare, de încredere și de iubire. Pentru că tu, drag părinte, ești acolo să-i zâmbești atunci când cade încercând să meargă și să-l aștepți cu brațele deschise, să se ridice.

  • Este important chiar să asculți cu bucurie primele cuvinte ale copilului tău.

  • Este important să discuți cu copilul tău și să afli ce este important pentru el, este important să știi să dai atenție cuvintelor spuse de el, este important să înveți să-l asculți.

  • Este important să-l înveți ce este conceptul de iubire în profumzimea lui, ce înseamnă să te iubești și să iubești, ce înseamnă să ai încredere în tine, dar și în celălalt, ce înseamnă să te exprimi liber, ce înseamnă să știi să comunici eficient cu tine, dar și cu cei din jurul tău, ce implică să depui efort, ce înseamnă să-ți antrenezi mintea la adevaratul tău potențial.

  • Este foarte important să nu-I compari cu rudele, cu vecinii, cu colegii, cu prietenii de vârsta lui (se va simți nesigur pe sine, atunci când este comparat cu alții). Poți înlocui “uite X a luat o notă mai mare, este mai bun decât tine” cu “chiar dacă ai luat o notă mai mică decat x, sunt convinsă că poți mai mult.” Copilul nesigur construiește bariere în mintea sa, ca un mecanism de protecție, iar aceste bariere invizibile ridicate în minte din cauza sentimentelor de nesiguranță sunt puternice. Un copil nesigur pe sine va reuși cu greu să își dezvolte respectul de sine, iar fără acesta, nu poate ști ce înseamnă să reușească, să iubească, să ofere, și chiar să și-i ajute pe cei din jur.

  • Este important să-i oferi cuvinte de apreciere și încurajare, chiar și atunci când copilul obține rezultate slabe la școală; cuvintele de descurajare nu fac decât să dezvolte sentimente de neadaptare în sufletul copilului. Copilul are nevoie să simtă că părințiii îl iubesc pentru ceea ce este și nu pentru notele sau premiile pe care le obține.

  • Este important să ai grijă și la ce afirmații faci, mai ales în primii ani ai copilăriei, pentru că în primii ani se toarnă “piatra de temelie” a încrederii în sine (de exemplu, afirmații precum ”copilul meu înțelege mai greu”, ”copilul meu este gras”, ”copilul meu nu este prea deștept”… au un efect dăunător pentru copil.

  • Este important să ai grijă și la protejarea exagerată pe care o oferi copilului tău, ea nu face decât să-i îngrădească libertatea. Copilul are nevoie să experimenteze și să exploreze, iar tu ca și părinte, poți să experimentezi cum e să ai încredere în copilul tău - în acest fel se pun bazele încrederii în sine de ambele părți.

“Părinții nu lucrează numai la civilizarea copilului lor. Misiunea lor depășește cu mult acest cadru, pentru că ei sunt sprijinul esențial în formarea copilului, artizanii dezvoltării acestuia.” (Francoise Dolto)

Cu iubire și recunoștință,

Alexandra Oancea

Psihoterapeut de familie și cuplu în formare

Voluntar Gamma Healt Project

Completează formularul aici sau sună-ne la 0741 093 131 pentru a intra în legătură cu unul dintre voluntarii GAMMA Health Project!

Featured Posts
Recent Posts
Archive
Search By Tags
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
bottom of page