top of page

Intimitatea (caseta cu amintiri)

Intimitatea este unul dintre motoarele de cursa lungă ale dragostei. În vreme ce într-o relație, pasiunea se mai diminuează cu timpul și cu vârsta, intimitatea va fi pe creștere și consolidare toată viața. Definim intimitatea ca fiind o calitate emoțională a relațiilor interpersonale care satisface nevoile de securizare, de apartenență și solidaritate, de protecție și acceptare necondiționată reciprocă, de remediu împotriva singurătății.

Tabloul intimitații unui cuplu este de fapt povestea vieții lor împreună - caseta lor cu amintiri.

Am adunat câteva caracteristici pe care le are intimitatea într-o relație bună care funcționează.

Un punct esențial ar fi comunicarea completă și autentică. De multe ori se dovedește greu de făcut deoarece uneori am fost învățați să ne comunicăm într-un mod greșit dorințele și nevoile încă din copilărie. Vestea bună este că putem învăța arta comunicării, arta exprimării sentimentelor și emoțiilor într-un mod eficient, fără să-l lezăm pe celălalt. Comunicarea sinceră, fără apărări, atacuri și disimulări reprezintă una din bazele creării intimității. Și vă întreb, ce ați dori să strângeți în caseta voastră cu amintiri?


Zile cu certuri nesfârșite sau zile în care ați reușit să vă puneți de acord și v-ați împăcat? Doar nu credeați că în relațiile funcționale, partenerii nu se ceartă! Ar fi o plictiseală mare fără ciondăneli și ciorovăieli pe diverse teme. Așa aveți prilejul să aduceți finețe în stilul vostru de comunicare și să vă bucurați de împăcări.


O altă caracteristică ar fi dorința ca celuilalt să-i fie bine. De asta ne susținem partenerul necondiționat, oricând e nevoie. Fiecare se va lăsa pe sine și va fi acolo pentru cel drag în situații grele. Succesul unuia e și al celuilalt, iar pierderea și eșecul vă întristează pe amândoi deopotrivă.

Stima și respectul pentru partenerul tău, trecând peste defectele fiecăruia (nu suntem perfecți), constituie o altă caracteristică a intimitătii. Lăudați-vă și încurajați-vă între voi și nu vă vorbiți de rău în afara casei voastre. Câteodată chiar nu e partenerul vinovat de perspectiva deformată prin care vedem viața. Ca o paranteză, calitatea încrederii dintre parteneri își are originea în calitatea raporturilor de încredere cu părinții din familiile de origine. Din nefericire, un copil care niciodată nu a putut stabili un raport de încredere deplină și de satisfacție în a se abandona iubirii materne, care s-a simțit victima agresivitații, indiferenței sau inconsecvenței afective, nu va reuși, fiind adult, să dezvolte un bun nivel de intimitate în cuplu, pentru că va încerca mereu (inconștient) să se apere. Este responsabilitatea fiecărui partener sa-și evalueze mai întâi propriul mod de relaționare (cu ajutorul unui psihoterapeut dacă este necesar) și sa-și rezolve ceea ce noi numim ”afacerile neterminate”. În cuplu, acceptarea de sine (a propriului corp fără complexe), ne ferește de inhibiții. Fiind autentici noi înșine putem accepta mult mai ușor autenticitatea celuilalt.


Revenind la caracteristici, siguranța de a putea conta pe partenerul tău în vremuri grele ar fi o altă parte a intimității. Sintagma ”la bine și la rău” e încă valoroasă într-o relație de cuplu, viața oferindu-ne tuturor suișuri și coborâșuri. Pe cine să te sprijini atunci dacă nu pe partenerul tău, omul tău de bază și de încredere!


Mai departe, tu știi ce-l doare pe el și el știe ce te atinge pe tine. Sunteți două vulnerabilități, puternici împreună, vă ocrotiți unul altuia slăbiciunile și vă bucurați de punctele forte, vă înțelegeți din priviri, de multe ori fără cuvinte. Intimitatea non-verbală, creată la nivelul simțurilor (tactil,olfactiv,etc.) are avantajul de a produce imediat bună dispoziție și un spațiu psihologic comun (intim).


Când treceți prin situații stresante, fiecare este oază de liniște și pace pentru celălalt. Sunteți sinceri și nu vă ascundeți sentimentele cele mai profunde, vorbiți liber chiar și despre lucrurile jenante pe care le-ați făcut. Este secretul vostru, împreună veți trece și peste asta. Puneți-vă relația mai presus de partea materială a vieții. Lucrurile materiale vin și se duc dar un partener de nădejde este de neprețuit.


Intimitatea este deci un proces de creație a modului de relaționare potrivit pentru voi. Caseta voastră cu amintiri va fi plină și vă veți distra cu ele peste ani, bucurându-vă că ați trecut cu bine prin atâtea încercări. Chiar dacă anii au trecut, vă veți aminti cu drag de parfumul preferat al partenerului în timp ce vă veți face reciproc frecții cu carmol, ciorovăindu-vă seara de la telecomandă sau de la ”cine duce cățelul afară”, iubindu-vă și purtându-vă de grijă ca întotdeauna.


Cu drag,

Alina Raveica

Psihoterapeut în formare

Voluntar Gamma Health Project


Bibliografie:

”Săgeata lui Cupidon”, Robert Stenberg;

”Elemente de psihologie a cuplului”, Iolanda Mitrofan


Completează formularul aici sau sună-ne la 0741 093 131 pentru a intra în legătură cu unul dintre voluntarii Gamma Health Project!

Featured Posts
Recent Posts
Archive