top of page

Cum să dezvolți puterea interioară a copilului tău



Ca părinte, îți dorești să fii mereu lângă copilul tău și să îl aperi de fiecare dată când este nevoie. Însă cum ar fi dacă am învăța copiii să își construiască puterea în interiorul lor și apoi să o (re)găsească atunci când se confruntă cu ceva dificil? De exemplu, mediul școlar este una dintre cele mai provocatoare perioade din viața unui copil. Aici se leagă prietenii și se creează sentimentul de apartenență la un grup, se ivesc conflicte și diferențe între copii, iar în astfel de situații fiecare apelează la un mecanism de a face față, cu care sunt obișnuiți sau pe care l-au învățat în familie. Oricât de mult ne-am dori să ne protejăm copiii, realitatea este ca vor avea parte de momente în care vor avea nevoie să apeleze la propriile resurse interioare pentru a rezolva cu succes o anumită situație conflictuală.


Iată câteva lucruri pe care tu, ca părinte, le poți face pentru a-l ajuta pe copilul tău să își descopere nucleul puterii interioare:

  • Învață-l să fie perseverent. Ajută-l și susține-l să își atingă obiectivele; orice lucru finalizat îi va da încrederea ca poate.

  • Fii blând. Este normal ca un copil să întâmpine greutăți în a-și duce la bun sfârșit proiectele. Ajută-l să-și identifice emoțiile și apoi verifică ce are nevoie și cum îl poți ajuta. Lasă-l pe el să găsească o soluție.

  • Învață-l cum să facă față unui eșec sau unei frustrări. Spune-i că a pierde ceva face parte din viață și ca e în regulă atunci când ai dat tot ce ai putut. Întreabă cum ar putea să facă diferit când vor fi alte ocazii.

  • Încurajează-i independența (emoțională și practică) și fructifică ideea de a avea propriile responsabilități.

  • Ajută-l să-și identifice punctele forte și calitățile. Transmite-i mesajul că este valoros, indiferent de lucrurile pe care știe sau nu să le facă. Evită manifestarea așteptărilor nerealiste sau a criticilor.

  • Asigură-l ca vei fi acolo alături de el, indiferent de ce se va întâmpla.

Cu drag,

Psiholog Lavinia Gîtlan

Gamma Clinic Psychology by Gamma Institute

Featured Posts
Recent Posts
Archive
1/7
Search By Tags
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
bottom of page