Relatia de cuplu dintre parinti – model pentru copii
Pe parcursul evolutiei si dezvoltarii unei familii, toti membrii acesteia trec prin schimbari, provocari, situatii in care sunt nevoiti sa-si adapteze atitudinea, comportamentul si modul de a-si gestiona emotiile si de a face fata emotiilor celorlalti. Una dintre cele mai provocatoare etape din ciclul vietii de familie este aceea in care un nou membru isi face aparitia – de exemplu se naste primul copil, iar toti cei din sistemul familial graviteaza in jurul lui pentru a-l ajuta sa se adapteze la noua lume.
In acel moment de tranzitie, partenerii de cuplu devin, pe langa sot/sotie si mama/tata, aceste din urma roluri preluand, cel putin la inceput, o foarte mare parte a timpului si a energiei celor doi. Iar rolurile de parteneri de cuplu intra cumva intr-un con de umbra, urmand sa fie din nou in atentia celor doi in momentul in care copilul incepe sa creasca. Si la fel cum adaptarea cu statutul de parinti este dificila, la fel poate fi dificil pentru cei doi sa revina la relatia de cuplu, nu exact ca cea dinainte, ci la una adaptata etapei de viata in care se afla. Dar cum este o relatie de cuplu adaptata etapelor vietii? Aici intervine destul de mult discursul social si imaginea in fata celorlalti. Nu de putine ori am auzit in jurul meu replici critice precum „Uite cum se plimba de mana, parca ar fi adolescenti” sau „Uite cum se tin in brate de fata cu copilul”, care induc ideea ca, dragostea trebuie manifestata si aratata pe ascuns, ca si cum ar fi un lucru ce denota imaturitate. Si datorita acestui tip de discurs, multi parinti inceteaza sa mai fie si parteneri de cuplu sau isi manifesta iubirea unul fata de celalalt ascunzandu-se de copii sau de ceilalti din jurul lor.
Ce vad copiii? Vad ca parintii lor sunt doi oameni care se inteleg, negociaza, discuta, isi impart treburile gospodaresti, merg la serviciu etc, dar nu au si un model despre ceea ce inseamna relatia de cuplu dincolo de responsabilitati si sarcini. Nu invata ca e absolut ok sa-i spui partenerului tau “te iubesc”sau sa-l tii de mana si sa-l imbratisezi atunci cand simti sa faci asta, ci invata ca iubirea trece si doar isi imagineaza ca parintii lor s-au iubit la un moment dat. Invata in primul rand resemnarea in relatie si isi formeaza credinta conform careia o relatie de cuplu rece, in care partenerii sunt “colegi de apartament” e o normalitate. Iar daca vor ajunge in acest punct in propria relatie de cuplu, isi vor inhiba dorinta de a schimba ceva, de a lupta, de a face un efort, pentru ca “asta e, doar n-o sa fim ca-n adolescenta, suntem oameni maturi”.
Doar ca maturitatea in relatie nu inseamna tristete sau nefericire, nu inseamna raceala sau distantare, ci inseamna sa inveti cum sa traiesti alaturi de un om astfel incat sa cresteti impreuna si sa va bucurati de momentele in care iti dai libertatea sa iubesti si sa fii iubit. Iar daca un copil primeste acest mesaj de la parintii lui (si il primeste vazandu-i cum se bucura unul de prezenta celuilalt), cu siguranta ca isi va cladi o familie in care relatiile cu ceilalti sunt oportunitati de crestere si evolutie.
Cu drag,
Psihoterapeut Raluca Ferchiu Gamma Clinic Psychology by Gamma Institute https://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie/raluca-ferchiu
