top of page

Cele 5 calități ale unei minți calme

Fără dubii, vremurile pe care le trăim în această perioadă ne împinge către multitasking și către a face lucrurile imediat. De asta, în prezent, este considerat un adevărat privilegiu dacă reușești să ajungi la o stare internă de echilibru unde gândurile, emoțiile și comportamentul sunt în armonie și focalizate pe ceea ce este important.

Shiba Yoshimasa, un general din secolul al 14-lea, a spus că cea mai importantă calitate a unui luptător sau samurai este capacitatea de a-si liniști/calma mintea. Aceste idei sunt destul de inspiraționale. Totuși, dacă este un lucru asupra căruia am fi cu toții de acord, acela ar fi că nu este ușor să îți antrenezi mintea; mai ales într-o disciplină unde reglarea emoțională, capacitatea de reflexie și seninătatea interioară sunt vitale.



Deși există multe strategii, multe cărți, articole, studii, sfaturi și chiar discipline care se ocupă cu asta, precum mindfulness, fiecare va trebui să găsească ceea ce i se potrivește, astfel încât să pună un pic pe frână o minte care merge mai repede decât viața în sine.


O minte calmă egal cu o minte clară

In filosofia budistă există un concept numit ”the monkey mind”. Acest termen se referă neliniștita, nărăvașa și chiar exasperanta stare a minții care zboară din creangă în creangă într-o pădure a gândurilor. O minte care este pierdută în propriile îngrijorări, care aderă la ego este incapabilă să vadă ceea ce contează cu adevărat.

O strategie prin care putem ajuta ”monkey minds” să devină mai calme este să le dăm jos din pădurea cu gânduri astfel încât să atingă solul. Doar având picioarele pe sol, vei avea mai multă perspectivă și control. Este acel moment în care se atinge echilibrul și securitatea interioară. Creativitatea, reflecția și controlul personal trebuie să lucreze împreună pentru a lua decizii mai bune în viață.


Acestea fiind spuse, să analizăm împreună câteva calități care definesc o minte calmă pentru a înțelege de ce este important să lucrăm cu ele:

1. Minte calmă, mai puțină anxietate

Dr. Peter Roy-Byrne de la Univ. Washington a subliniat faptul că tulburăile de anxietate sunt mai comune decât tulburările depresive. Anxietatea este acel companion de călătorie care vine și pleacă în viața de zi cu zi a fiecărei persoane. Dar este posibil să ținem acest inamic de-o parte practicând mindfulness. Un sentiment de calm iese la iveală atunci când focalizarea mentală se duce într-o direcție anume, lăsând negativul de-o parte și punând pe silence gândurile intruzive.


2. Separă ceea ce se întâmplă în interiorul tău de ceea ce se întâmplă în jurul tău

”Monkey minds” sau mințile anxioase au o abilitate curioasă. Tot ceea ce se întâmplă în jurul lor le afectează și le impactează într-un mod intens și inevitabil. Nu contează cât de nesenmnificativ este un eveniment, orice va trece ca fiind mai mare decât este, rezultând mai mult stres. Mintea calmă, pe de altă parte, are o calitate excepțională. Ea este capabilă să mențină o anumită distanță, care servește ca un filtru de protecție. Prin observarea a ceea ce li se întâmplă cu seninătate, oamenii pot gestiona mai bine situațiile neașteptate și pot controla mai bine impactul lor.


3. Calm interior și control emoțional

O minte focalizată și relaxată nu a fost așa mereu. Această minte a trebuit să învețe să își gestioneze propriile emoții. În loc să ingnore anxietatea, să ascundă fricile sau să se aplece către îngrijorări, o persoană calmă știe cum să își gestioneze proprii inamici interiori. Aceste persoane au învățat să își gestioneze propriile frici și să înțeleagă că anxietatea este parte din viața lor. Cel mai important lucru este că ei știu cum să le țină sub control.


4. Calm și curaj înainte de o provocare

Când felul nostru interior de a fi nu pare să iasă dintr-o situație stresantă sau anxioasă, noi nu acționăm asupra lucrurilor, ci reacționăm pur și simplu. Este ca o frunză în vânt: nu are control asupra propriilor mișcări și sfârșește să fie lovită din toate părțile. Asta nu se întâmplă în mințile calme.

O minte calmă este o minte reflexivă. O minte calmă nu acționează după instinct. În schimb, se uită la lume cu perspectivă și rămâne proactivă. Sunt rareori prinse în furtuni deoarece văd mereu când vin acestea. Curajul este o caracteristică importantă a unei minți calme, ca și cum nu ar ezita în fața niciunei provocări.


5. Minte calmă, decizii mai bune

Nu te definește naționalitatea, limbajul sau cultura. Ceea ce te definește cu adevărat ca persoană sunt deciziile pe care alegi să le faci. Un mod excepțional pentru a avea un control mai mare și pentru a avea mai mult succes în acești pași este să înveți să decizi cu o minte calmă.

O minte calmă este ca o cameră curată, este un loc în care intuiția întâlnește experiența. Este locul în care fiecare persoană poate lua decizii care le va ghida cursul vieții către un succes mai mare.


În concluzie, psihologul Daniel Kahneman spune că indiferent cum ne simțim într-un anumit moment, să acționăm întotdeauna cu calm. Aceasta stare, nu răsare de nicăieri pur și simplu. Ea trebuie antrenată prin asumarea controlului asupra emoțiilor și gândurilor tot timpul. Începe să pui în practică de astăzi!


Cu drag,

Cristina Colipcă Psihoterapeut în formare Voluntar Gamma Health Project


Bibliografie

www.exploringyourmind.com - ”5 Virtues of Calm Minds” (articolul original în limba engleză aici)


Completează formularul aici sau sună-ne la 0741 093 131 pentru a intra în legătură cu unul dintre voluntarii Gamma Health Project!


Featured Posts
Recent Posts
Archive
Search By Tags
Follow Us
  • Facebook Basic Square
  • Twitter Basic Square
  • Google+ Basic Square
bottom of page