Cuplul este un complex de multiple narațiuni. Aparține oamenilor care se află în el, dar aparține și persoanelor care îl susțin și trăiesc în jurul lui: familie, prieteni, comunitate. Atunci când alegi un partener, alegi o poveste. Această poveste este scrisă de amândoi, separat și împreună.
Majoritatea relațiilor romantice încep ca o aventură, ca o modalitate de a te distra. În timpul acestui proces, partenerii se cunosc și avansează în relația lor, începând să afle despre lumea interioară a celuilalt, ce îl atrage, ce interese are, care sunt valorile după care se ghidează în viață, care sunt vulnerabilitațile lui.
Cu timpul, o relație își îndreaptă atenția către evoluție. Într-o relație conștientă, ambele persoane sunt implicate către realizarea unui scop.
Acest scop este creșterea, atât la nivel personal, cât și la nivelul relației.
Mulți oameni caută relații romantice pentru a-și satisface propriile nevoi personale. Acest lucru poate fi susținut o vreme, dar în timp relația va eșua și va apărea nemulțumirea. Dar când două persoane se unesc cu intenția de a crește împreună, relația va avansa spre ceva mult mai mare decât satisfacția personală. Va deveni o călătorie fascinantă a evoluției, unde ambii parteneri au posibilitatea de a crește individual, în loc să renunțe la propriile nevoi pentru a face pe plac celuilalt.
Pentru că suntem cu toții aici pentru a crește fizic, mental, emoțional și spiritual, relațiile romantice ar trebui să încurajeze această creștere. Și ambii parteneri ar trebui să crească împreună, pentru că, dacă nu, relația nu are niciun sens.
Scopul relațiilor romantice nu este acela de a ne face fericiți unii pe alții, ci de a ne face să fim conștient. Cealaltă persoană nu este acolo pentru a-ți oferi ceea ce îți lipsește, ci pentru a te ajuta să găsești acel ceva. Celălalt nu este acolo pentru a-ți umple spațiile goale, ca apoi tu să le umpli pe ale lui.
Cuplul conștient este pregătit să descopere și să accepte atât problemele din trecut, cât și cele curente, pentru că știu că pot evolua spre o realitate nouă. Dar este necesar să ne asumăm responsabilitatea pentru propriile sentimente și credințe, fără a-l împovăra pe celălalt cu o treabă pe care cineva nu o face singur.
Cu toate acestea, deseori tratăm dragostea ca pe o destinație. Acest lucru implică să fii nemulțumit de relațiile care nu ajung în acel punct dorit. Dar, în realitate, iubirea este o călătorie și o explorare.
A accepta schimbarea înseamnă să recunoști că lucrurile nu numai că sunt diferite azi față de ieri, dar și că vor continua să devină diferite. Acest lucru reflectă contribuția partenerului la evoluția relației, care este un sistem în continuă mișcare.
Cu drag,
Denise Pop
Psihoterapeut în supervizare
Voluntar Gamma Health Project
Bibliografie:
https://exploringyourmind.com/relationships-evolve-commit-conscious-growth/?fbclid=IwAR3N6P-J8UY8HZMqBHx6E_psKlEXi-0uV5Df01ji1A74ghmPCD2rx6Q11ek
Completează formularul aici sau sună-ne la 0741 093 131 pentru a intra în legătură cu unul dintre voluntarii Gamma Health Project!