Ziua Voluntarului GAMMA: Nu pune niciodată cheia fericirii tale în buzunarul altcuiva

În acestă perioadă trăim zile așa cum nimeni nu și-a imaginat vreodată. Măștile iau locul adevăratelor chipuri, falsitatea ocupă locul autenticității, visele altora devin visele noastre, iar majoritatea sufletelor sunt prinse în lupta puterii, a dependenței (de orice fel), a ”sclaviei” lumii în care trăim, a situației ”de criză”, transformându-ne în roboți. În această perioadă, societatea are nevoie de randament, de eficiență, de productivitate, astfel încât ne face să devenim tot mai ”automați”. Automați ca niște roboți, în tot ceea ce facem, simțim și gândim, îndepărtându-ne tot mai mult de conștiință, de Sinele nostru, DE NOI!! 

Dar, situațiile de criză sunt o ocazie minunată de a ne cunoaște, de a afla cine suntem cu adevărat. Când ieșim din starea de confort, vedem cine suntem cu adevărat. ”Eșecul” așa cum îl numesc unii, este un factor esențial pentru dezvoltarea personală, pentru creștere, pentru conștientizare, pentru recunoștință și pentru Iubire. Toate darurile vieții și ale iubirii ne sunt disponibile și ne așteaptă. Ține de noi să ne deschidem inima pentru a le primi.

 

Viața nu este menită doar să treacă, ci este o oportunitate  de a atinge Divinul.  Învață cum să te iubești, să te respecți, învață să dăruiești și să primești, să mulțumești, să fii recunoscător, reconectează-te cu bucuria copilului interior, regăsește-ți pasiunea și învață să-ți hrănești și să-și exprimi calitățile. Depășește standardele. Desprinde-te de mulțime. Dă tot ce ai mai bun, pentru că dincolo de ceea ce cred ceilalți despre tine, este mult mai important ceea ce crezi tu. Atunci când ai o relatie bună cu tine, judecata altora este nesemnificativă. Dacă vrei să demonstrezi ceva, demonstrează-ți ție. Dacă vrei să mulțumești pe cineva, mulțumește-te pe tine. Dacă vrei să fii iubit/ă, atunci dorește-ți să fii iubit/ă pentru ceea ce ești, nu pentru cine vor ceilalți să fii.

 

 Urmează-ți inima, trăiește în prezent, cultivă-ți intuiția, rămâi conectat cu Sinele, renunță la (pre)/judecăți, relaxează-te și nu uita că până nu devii conștient de valoarea ta, nu vei fi niciodată fericit/ă. Caută-te pe Tine, prin Tine. Nu lăsa ca alții să-ți impună pe ce cale să mergi. Este Calea ta și tu mergi pe ea; urmează-ți inima și mintea pentru că nimeni altcineva nu poate să traiască viața ta.

 

Așadar, trăiește în prezent! ”Fiecare moment al vieții noastre este o minune, fiecare zi din viața noastră este un dar de care trebuie să ne bucurăm neîncetat. Cuvintele, gândurile, acțiunile, gesturile pe care le facem determină viața pe care o trăim. Trăiește prezentul, indiferent de ora pe care o arată ceasul. Ține minte, nu există zi lipsită de importanță.”

 

Cu încredere, iubire și recunoștință,

Ioana Cornelia Agapi

Psihoterapeut sistemic în formare

Voluntar Gamma Health Project

Share on Facebook
Share on Twitter
Please reload

Featured Posts

Oricât de buni am fi fiecare, tot mai buni suntem împreună

May 1, 2020

1/9
Please reload

Recent Posts

July 28, 2020

Please reload

Archive
Please reload

Search By Tags