top of page

Întrebări de dincolo de minte

Astăzi mă gândeam să merg cât mai repede în grădină să ascult plantele trăind. Uneori, când eram copil, îmi imaginam că mă fac mică de tot, intru în lumea plantelor, și mă așez la rădăcina unui copac să îl aud crescând. Și să devin o parte din el, să mă conțină seva, să mă împresure vântul, să mă prelingă ploaia prin nori...


De fapt, nu doar când eram mică, ci dintotdeauna am iubit natura, dar mai ales copacii. Și măreția lor ascunsă în miezul unui sâmbure...uneori îl duc la ureche și ascult vocea nemuririi șoptind, pentru că un copac nu știe moară. El sfidează gravitația și în aroganța ne-morții sale, vizează în fiecare iarnă, înflorirea. Fără oprire.

Ce avem noi de învățat, ACUM, de la copaci, după această lungă iarnă a minții prin care am trecut și poate trecem, deși afară e vara izbucnită deja. ...?


Ce vis am visat, și ce vis vom înflori? Dacă tu ești sâmburele pe care cineva îl pune la ureche să audă seva din tine, șoptind: vreau să trăiesc nemurirea acum, aici, fiind?


Spre contemplare, cu pace și curiozitate!

Psiholog principal Diana Ciubotaru,

Psihoterapeut de familie și cuplu


Completează formularul aici sau sună-ne la 0741 093 131 pentru a intra în legătură cu unul dintre voluntarii GAMMA Health Project!



Featured Posts
Recent Posts
Archive