Manifestul vieții în Muzeul războiului

Sunt într-un muzeu, este anul 2013 al acestor timpuri. Pașii mei se aud cadențat în tăcerea care se prelinge pe pereți, pe vitrine, draperii și vitralii închise. Totul este oprit într-o fereastră de timp. Sunt în Muzeul războiului și al armelor. Undeva, în fundal, o ceremonie de absolvire a unui grup de cadeți sparge încremenirea momentului.

 

Sunt la capătul unui coridor lung, foarte lung. Aproape că nu-i văd capătul. Este coridorul de prezentare a evoluției armelor concepute de specia umană, începând de la primele vârfuri de săgeți și topoare folosite de omul preistoric până la cele mai rafinate arme contemporane. M-am trezit aici, brusc, urmărind succesiunea unor momente istorice unice, reconstituirea unor  mari cuceriri, dinamica imperiilor care se ridică și cad. Puterea și imensa ei seducție.

 

Dintr-o dată iată-mă, singură, pe coridorul MORȚII. Da, era acolo un rafinament paradoxal al instrumentelor distrugerii și morții umane. Pentru că toate fuseseră folosite de oameni, contra oamenilor.

O durere înăbușită îmi apasă pieptul și respirația a devenit sacadată pe măsură ce fiecare vitrină sau proiecție holografică îmi aducea în fața ochilor scene reale de moarte și distrugere, de tehnici pentru a cuceri, de a rafina controlul asupra celuilalt și a câștiga lupta. Toate pentru a arăta precaritatea corpului uman, obiectualizarea ființei, transformarea omului într-o bucată de carne sângerândă, pe o tablă de șah, unde MAT este tradus printr-o dispariție dureroasă de pe scena vieții. În care o parte celebrează victoria, în timp ce o parte jelește pierderea, dar toți uită de plata reală, prin moarte, a întregii lupte; de fapt, nu a câștigat nimeni, nu-i așa? Câtă vreme ambele tabere jelesc moartea...

 

Am pășit în transa morții pentru a contempla, de fapt, NEMURIREA conștiinței noastre. Ne putem distruge și recrea în mii de feluri. Ne putem întoarce prin generațiile care vin după noi, dar ce folos, dacă o facem pentru a recrea arme din ce în ce mai rafinate?

 

Și oamenii aceia care au murit, prin acele arme, pentru acele idealuri ale umanității, la cine sau ce s-au gândit în momentul morții? La idealul sistemului care i-a trimis la luptă? Mă îndoiesc... Se gândeau la cei pe care i-au iubit, la mame și iubite, la copii și grădini, la VIAȚĂ... Am văzut pe acel coridor toată viața netrăită și oprită prin moarte... Am văzut privirea plină de regret a unui gând de iubire neterminată și îmbrățișare neîmbrățișată... Am simțit regretul unui control perpetuat inutil, al unor personalități care au înțeles, prin moarte, binecuvântarea unică a fiecărei vieți. Noi spunem că suntem peste 7 miliarde de ființe pe această planetă, dar câte miliarde au plecat, în atâtea mii de ani, lăsând în brațele noastre lecții neterminate? Lecții care se insinuează în credințele și discursurile noastre actuale, în instituțiile și organizarea noastră actuală și, mai ales, în perspectiva asupra morții și vieții, care obiectualizează și deposedează omul de nemurirea sa.

 

Acum, războiul nu mai este un război al armelor expuse, e un război invizibil, dus la nivel microscopic, chiar mai mic, la nivel cuantic, în care inamicul cel mai mare este propria noastră minte. O minte care pare contra naturii, care se sperie de ecosistemul din care ar trebui, firesc, să fie parte.

Oare acesta să fie apogeul dezvoltării minții umane? Rafinarea controlului prin arme din ce în ce mai mici? Până când, coridorul pe care mergem devine propria noastră minte, care la final, decretează moartea?

 

Aceasta este o potențială realitate ce poate fi schimbată. Hai să ieșim din coridorul minții care se autodistruge! Să creăm acel coridor al dimensiunilor multiple, în care orice ușă pe care intri îți oferă un spațiu de explorare și extindere chiar dacă e prezentă alerta necunoscutului. Să părăsim coridorul morții și a celebrării controlului prin frica de moarte.

Să intrăm pe coridorul cuantic al universurilor infinite. Să dezvoltăm mintea infinită. În fiecare zi, prin imaginarea unei realități alternative, în care ai puterea să trăiești o zi obișnuită de fericire fără abuz, de exprimare naturală și firească a nevoilor tale fără să plătești cu viața pentru ele.

 

Viața nu este o plată pentru nimic, nu există preț pentru viață, tocmai pentru că e eternă. Nu poate fi convertită în nimic, cu atât mai puțin în victoria unei entități asupra alteia. Câtă vreme se perpetuează acest discurs, vom fi vulnerabili și vom prelungi acele coridoare ale morții  cu arme care trec în registrul controlului invizibil, mental, al undelor și vocilor autosabotoare insidioase din ce în ce mai greu de detectat. Ne vom obișnui, într-o apatie a unui unic post de emisie, să lăsăm destinul umanității noastre în brațele celui care vorbește mai tare, sau pare mai puternic. Asta vrem?

 

Asumarea libertății minții aduce cu ea un entuziasm copleșitor al puterii conștientizate și experimentate și efervescență a unei noi etape de creație. Aici suntem noi, ACUM.

 

Cu drag,

Psih. Princ. Diana Ciubotaru

Psihoterapeut de familie și cuplu

 

Completează formularul aici sau sună-ne la 0741 093 131 pentru a intra în legătură cu unul dintre voluntarii GAMMA Health Project!

Share on Facebook
Share on Twitter
Please reload

Featured Posts

Oricât de buni am fi fiecare, tot mai buni suntem împreună

May 1, 2020

1/9
Please reload

Recent Posts

July 28, 2020

Please reload

Archive
Please reload

Search By Tags