În căutarea sensului pierdut

Poate adevărata criza prin care trecem acum este criza de sens. Reflectată de nevoia acută a oamenilor de a da sens unor evenimente care, deși par logice în lumina ultimilor 100 de ani, și a altor cicluri epidemice sau crash-uri politico-economice, par absurde în lumina potențialului avut de noi, ca ființe umane creatoare.

 

Suntem prinși de ceva zile, poate chiar luni, într-o buclă repetitivă a absenței sensului, care incubează, ca o hibernare în iarnă, visul unui nou sens. Ca o tăcere a conștiinței, pentru a asculta nimicul.

 

 

A fost nevoie de un efort colectiv imens pentru a opri motorul umanității. Un efort colectiv de Frică și Anxietate, pentru a crea un câmp paralizant pentru o minte limpede și gândire critică.

Adevărata criză? Criza căutării de sine. Unde suntem noi în toată această scenă uriașă a lumii? Iată că am devenit cifre în statistici, grupate pe culori după diferite criterii: vindecați, decese, contaminați, izolați... Și până acum ce statistici făceam? Bolnavi de..., afectați de..., fără x... cu y.... Pentru marele sistem devenim încet, încet, niște numere, așezați cuminți în căsuțe, într-un depozit uriaș de amintiri. Și cine privește aceste amintiri, cine privește aceste numere, cine le folosește? Noi. Cum?

 

Și dacă ar apărea statisticile de mâine, pe burtiera ecranului TV: astăzi avem x... îndrăgostiți! Astăzi s-au născut y copii.... Sunt atâtea căsătorii astăzi în lume.... Atâția oameni își celebrează astăzi ziua de naștere... hei, astăzi s-au dăruit atâtea ... îmbrățișări, atâtea zâmbete... atâtea gânduri obraznic de creatoare. Astăzi vă anunțăm că s-a depășit recordul sentimentelor de recunoștință. Cine ar privi asta? Cui ar folosi aceste statistici? Tu cum ai folosi cifrele acestea, când creierul uman este obișnuit să proceseze drama?

 

Ne plângem ca este prea multă agresivitate în jur, prea multă manipulare, că răutatea și pesimismul a întrecut măsura. Ne speriem prea mult, dar la ora mesei punem TV pe știri pentru a vedea ce e în lume și ne auto hipnotizăm cu aceeași voce pe care o contestăm prea rar în minte. Am interiorizat-o până a devenit realitatea noastră. Și am devenit apatici. Apatici, într-o libertate a apatiei, a pesimismului cu tente de furie, frustrare și resemnare. Ce pot face eu? Doar eu?

 

DA, POȚI FACE CEVA. Poți avea o VOCE în interiorul tău. Alături de zecile de voci ale gândurilor automate generate și perpetuate de un creier care este încărcat și predispus să ruleze gânduri cu substrat de supraviețuire pentru a perpetua specia. Da, suntem programați pentru supraviețuire, DAR, ne putem depăși condiția umană. Marii gânditori ai lumii au afirmat asta din cele mai vechi timpuri. Îți poți depăși condiția, și dacă înainte aveai atât de multe de făcut încât nu aveai timp de asta, ACUM, când marele sistem a apăsat forțat frâna, ai timp să te gândești cărei voci din mintea ta îi vei da prioritate. Ce viitor prezice ea? Ești de acord cu acel viitor? Asta vrei, de fapt? Și dacă ai începe să faci curat în minte, așa cum robotești toată ziua în casă, în bucătărie, la locul de muncă, în curte, cu copiii și în alte locuri care vor cere mereu energia ta?

 

Ce se întâmplă dacă te oprești, în mod real, pentru o clipă, în interiorul tău? Să te uiți cu mirare la personalitatea ta, ca la un personaj dintr-o scenetă, sa vezi ce replici dă zilnic, ce recomandări dă altora, sau ție, cum vede ea lumea – ce părere reală ai avea despre ea? Ți-e ușor să stai cu tine, în tine? Îți place de tine? Pentru că... mereu e loc de mai bine. Și, cel puțin TU, ești în mâinile tale. Deci, poți urmări ce vorbește ea și poți decide dacă își păstrează ideile sau i le schimbi. S-ar putea să ți se pară greu, că te-ai obișnuit atât de mult să fii tu, dar de ce să ne mulțumim cu puțin? Inamicul lui ”foarte bine” e faptul că e bine, și cel mai greu se iese din obișnuințe, nu din suferințe.

 

Suferința este o binecuvântare pentru SCHIMBARE, pentru că te mobilizează să ieși de acolo. Dar binele amestecat cu răul este cel mai periculos. Când începi să suferi puțin, cât să vrei sau să ai impulsul să te schimbi, vine repede obișnuința, de a face așa cum știai, de ”a lăsa de la tine”, de ”a te întoarce pe călcâie ” cu o ”rană de nevorbire” și gândul de resemnare ”oricum nu mai contează”. Iată cum obișnuința de a face lucrurile în vechiul mod, te face să ratezi șansa unei schimbări reale.

 

Există un cerc al obișnuinței, într-o sferă uriașă de posibilități. Dacă pășești în afara cercului pentru o clipă, vei fi inspirat pentru mai mult. De aceea schimbarea mare începe cu pași mici, ca de exemplu: să vezi și să deosebești vocile din mintea ta, mai ales cele care îți sabotează intențiile de a face ceva diferit, de tipul „nu va ieși, nu-i de tine, nu trebuia să faci asta, trebuie făcut doar așa, nu acum, nu era trecut în program, nu ai atâta putere sa faci asta, nu te vor lăsa, nu te vor aprecia, te vor respinge dacă încerci, dacă ești egoistă, vei pierde atenția lor, se vor supăra, te vor critica sau vor râde de tine, te vei face de râs... și multe altele. Le recunoști? Desigur, suntem toți programați să gândim așa, prin discursul social, vorbit de gurile celor care ne cresc, ne educă, ne ghidează, ne angajează, ne conduc. Ei vor spune desigur, că vor să folosești astea doar în anumite momente, când e pericol sau pentru binele tău, doar că ei nu mai sunt fizic lângă tine să vadă cum le folosești replicile împotriva ta. Pur și simplu au fost înghițite și au devenit ale tale, deși nu ești de acord cu ele. Ai grijă... să îți fie frică de neprevăzut și necunoscut...

 

Dar să luăm întreaga noastră evoluție ca specie. Totul, TOTUL, a fost despre neprevăzut și felul în care ne-am adaptat la el. Nimic nu a fost prezis în totalitate, altfel, ce mare scofală este să vrei să fii om? Tocmai despre asta este umanitatea – despre a explora necunoscutul, al ființei noastre și al universului. De a traduce aceste explorări în acte creatoare care ne ajută să evoluam ca specie. Așa că, urmează să facem ieșirea din obișnuința de a gândi astfel, fiind prezenți și privind vocea în timp ce spune ceva cu care nu suntem de acord, în propria noastră minte. Apoi o vom descalifica, pur și simplu, zilnic, ori de cate ori vorbește, ca un om rațional ce suntem, care își manifestă puterea de a fi in dezacord, de a spune nu, sau de a spune: eu am alt gând despre asta, și îl voi folosi pe acela. Pur și simplu, ai libertatea să nu fii de acord cu unele dintre gândurile tale și chiar să le alegi pe cele pe care le folosești într-o situație. Exact așa cum îți alegi hainele, pantofii, poșeta, pixul, locul în care să stai. E o alegere simplă cu consecințe majore. Te vei obișnui să ai o voce care te definește mai bine, te vei obișnui să fii autentic, te vei obișnui să fii în pace cu tine când spui asta. Vei simți acea putere a faptului că tu alegi cum vrei să gândești.

 

Criza de sens este de fapt o criză a obișnuinței de a fi. Uneori e declanșată din interiorul nostru și atunci e trăită ca o criză existențială, alteori sistemul extern trece printr-o perturbare majoră și atunci noi nu mai știm cum să fim noi, pentru ca simțim că obișnuințele nu mai sunt adecvate și apare confuzia și nesiguranța. În ambele situații criza e trambulina către o noua etapă, o nouă organizare internă și externă, un nivel mai bun de viață și evoluție. Criza de sens ne obligă să găsim poate un nou cuvânt pentru experiență, să generăm un nou comportament, să generăm un nou înțeles în ultimă instanță, și unul care să provoace scrierea unui nou scenariu de viață, în care noi am reușit, nu doar am luptat și am rămas cu efortul gol, fără sens.

Nu putem crea separat și nici într-o inconștiență colectivă precum mușuroaiele de furnici. Creăm într-o stare minunată de prezență, cu bucuria necenzurată a împărtășirii, în care faptul că celălalt reușește nu te înverzește de invidie ci te aprinde de inspirație. Asta e un potențial viitor al umanității. Vrei să participi la el, făcând acel mic pas în interiorul tău, dincolo de cercul obișnuinței de a fi tu însuți? Vrei să participi la acest nou sens, și nouă poveste pe care o cream în fiecare zi?

 

Cu drag,

Psih. princ. Diana Ciubotaru, psihoterapeut de familie și cuplu

 

Completează formularul aici sau sună-ne la 0741 093 131 pentru a intra în legătură cu unul dintre voluntarii GAMMA Health Project!

Share on Facebook
Share on Twitter
Please reload

Featured Posts

Oricât de buni am fi fiecare, tot mai buni suntem împreună

May 1, 2020

1/9
Please reload

Recent Posts

July 28, 2020

Please reload

Archive
Please reload

Search By Tags