Ziua Voluntarului GAMMA: Jurnal din izolare

May 14, 2020

Acum, că se apropie terminarea perioadei de izolare, am simțit impulsul de a face o retrospectivă a acestei perioade unice din viața mea, trecând în revistă provocările care au apărut, cum le-am făcut față și ce am învățat din ele.

 

Mărturisesc că inițial am avut un sentiment de invulnerabilitate în fața virusului, am gândit că nu mi-e frică de Covid, iar dacă mă contaminez cu el voi depăși boala ca pe orice gripă, știindu-mă fără probleme de sănătate care ar presupune un risc. La scurt timp, fiind obișnuită din timpul formării în psihoterapie să gândesc sistemic, am avut perspectiva mai largă a conexiunilor multiple dintre mine și ceilalți oameni. Atunci am înțeles că pot fi purtătoare asimptomatică și că aș putea transmite virusul fără să știu și astfel, acesta ar putea ajunge, din om în om, la persoane vulnerabile. Din sentimentul responsabilității față de ceilalți am ales să respect măsurile de izolare „ca la carte”, ieșind din casă doar o dată pe săptămână pentru a cumpăra strictul necesar.

 

Aceasta a însemnat suspendarea activității la cabinet, cu mutarea ședințelor de psihoterapie în online. Deși inițial m-am gândit că mediul online este limitat și că poate influența relația terapeutică, am descoperit că îmi place din ce în ce mai mult această modalitate de a face terapie. Relația terapeutică deja creată în cabinet este o bază solidă pentru comunicarea online, iar dacă nu există ședințe anterioare „față în față” motivația persoanei de a lucra cu ea însăși ne ajută să trecem peste lipsa apropierii în spațiu. Terapia online are chiar avantaje, ședințele sunt eficiente dovedindu-se a fi mai focusate și centrate pe atingerea obiectivului.

 

Am văzut această perioadă și ca pe o mini-vacanță, ca pe o încetinire a ritmului alert în care trăiam, și m-am bucurat că voi avea mai mult timp pentru mine, pentru odihnă, pentru a citi. Așadar, încă de la începutul izolării mi-am făcut o listă cu toate lucrurile pe care nu am avut timp să le fac până acum. De asemenea, ca să fiu organizată, mi-am făcut și un program zilnic, cu ore de studiu, de muncă, de masă și de odihnă. Chiar dacă nu l-am respectat întocmai, existența unor repere și a unor rutine, care promovează un stil de viața echilibrat, mi-a fost utilă într-o perioadă în care incertitudinea era maximă, neștiind ce va urma, cât va dura această perioadă. Satisfacția de a mai bifa câte o sarcină realizată mi-a dat entuziasm și energie pentru a merge mai departe.

 

Bineînțeles că au venit și gânduri care mi-au creat anxietate, întrebări legate de faptul cum voi reuși să mă descurc financiar, mai ales dacă situația vă dura mai mult de 2-3 luni. Ceea ce m-a ajutat să fac față îngrijorării este faptul că am alungat aceste gânduri „panicoase” și am rămas centrată în prezent, pe ceea ce pot face ACUM.

 

O altă provocare a fost și faptul că nu numai eu stăteam în casă, ci și vecinii. Și cum românul este gospodar și vrea să profite de timpul disponibil, doi dintre vecini s-au gândit să își renoveze în casă, să schimbe faianța, ușile. Așadar, în sunetele „suave” ale bormașinii și ciocanelor încercam să studiez, să îmi creez materiale pentru workshopuri, să îmi țin ședințele de psihoterapie online. Izolarea nu îmi permitea să fug din acest mediu, să mă refugiez în liniștea cabinetului și să lucrez. Oare zgomotul ar fi fost un motiv suficient pentru a justifica deplasarea la locul de muncă? Oricum, nu am vrut să risc, mintea polițiștilor este pentru mine un mister, nu știi niciodată cum interpretează ei situațiile. Au fost multe momente în care am simțit un nivel ridicat de iritare și frustrare. Din nevoia de ventilare emoțională, dar și pentru a primi sugestii de soluții, au fost multe persoane cărora le-am împărtășit „chinul” prin care treceam. Și am primit o soluție practică: căști care asigură izolarea fonică. Am găsit pe Internet căști de toate felurile: noisecanceling, cu antifoane, pentru cei care lucrează în construcții, pentru toboșari. Având atâtea opțiuni, nu m-am putut decide care sunt mai bune. Deși nu mi-am cumpărat căști, m-am mai liniștit, faptul că aveam o soluție îmi dădea un sentiment al controlului.

 

Totodată, disconfortul mi-a dat curaj să mă mobilizez și să fiu asertivă, să vorbesc cu vecinii și să le spun că mă deranjează zgomotul în timp ce lucrez de acasă. M-am simțit ușurată să văd că au ținut cont de ce le-am spus, ceea ce mi-a dat speranța că prin acțiunile mele pot influența ceea ce se întâmplă în jurul meu. Și după schimbarea interioară a apărut și schimbarea în exterior: vecinii mei au luat o pauză de Paște și în toată Săptămâna Luminată, iar apoi nu au mai lucrat cu același avânt.

 

În această perioadă am avut ocazia, datorită circumstanței și nu pentru că mi-am propus, să stau mai mult cu mine însămi, să mă cunosc mai bine, să observ cum reacționez în situații nefamiliare, de criză. Astfel am aflat lucruri noi despre mine (sau doar mi le-am reamintit):

  • Am descoperit că a sta cu propria persoană, cu gândurile și stările emoționale nu e chiar atât de rău. Am aflat că nu sunt atât de introvertită pe cât mă credeam și că îmi lipsește interacțiunea directă cu oamenii mai mult decât mă așteptam. Aștept cu nerăbdare și dor să îmi reiau activitatea la cabinet, dar de data aceasta într-un ritm moderat, în tihnă, acordându-mi timp, odihnă și o alimentație echilibrată. 

  • Am descoperit că termenele-limită mă ajută să mă mobilizez, la fel și un program care să îmi structureze ziua.

  • Am simțit că am o limită a răbdării, dar și că pot găsi resurse interioare să o depășesc pentru a oferi sprijin celor dragi.

  • M-am bucurat să văd că am resurse și mecanisme de adaptare în situații noi, necunoscute.

  • Mi s-a întărit conștientizarea că îmi este absolut necesar să simt că am un sens al vieții și că acesta este legat în mare măsură de ajutorarea celorlalți. Atunci când pot fi de folos cuiva simt că ziua nu a trecut degeaba.

Iar a găsi oportunități de a-i ajuta pe ceilalți când ești psiholog nu este greu. În tot acest timp, comunitatea psihologilor s-a mobilizat să fie alături de cei care au nevoie de sprijin în situații de urgență, de criză. Îmi doream să fac și eu asta, dar la început nu știam cum aș putea s-o fac, nu aș fi vrut doar să mă înscriu pe niște liste și atât. Și pentru că atunci când îți setezi o intenție pozitivă, vin și oportunitățile, încă de la începutul situației de urgență a apărut propunerea de a fi voluntar la Telefonul Verde. Bineînțeles că m-am bucurat că mă pot implica. Pentru mine a fost un plus și faptul de a învăța ceva nou: să ofer sprijin telefonic în situații de urgență/criză, care este o abordare diferită de procesul psihoterapeutic.

Implicarea ca voluntar a crescut și mai mult atunci când m-am alăturat echipei Gamma Health Project formată din 70 de oameni frumoși și inimoși, specialiști în ale psihologiei, care înțeleg că a fi voluntar înseamnă să dai din timpul și abilitățile tale, din ceea ce ești și știi să faci.

Sunt recunoscătoare pentru tot ce am trăit în această perioadă de criză și izolare, căci m-a ajutat să mă descopăr și să cresc într-un ritm mai accelerat decât s-ar fi întâmplat într-o perioadă de calm și liniște.

 

Cu drag,

Livia Băețica

Psihoterapeut sistemic

Voluntar Gamma Health Project

 

Completează formularul aici sau sună-ne la 0741 093 131 pentru a intra în legătură cu unul dintre voluntarii GAMMA Health Project!

 

Share on Facebook
Share on Twitter
Please reload

Featured Posts

Oricât de buni am fi fiecare, tot mai buni suntem împreună

May 1, 2020

1/9
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive