Gânduri de terapeut în pandemie

April 22, 2020

              

 

Șterg și adaug prieteni pe Facebook. Îi șterg pe cei care amestecă fake news cu greșeli gramaticale și teorii ale conspirații fără temei și mă văd adăugând oameni pe care nu îi cunosc, doar pentru că asta facem de obicei și mai mult ca oricând în vremuri de izolare, căutăm conexiunea. Și dacă mă caută cineva care are nevoie de mine? Pendulez între o izolare asumată (eu cu soțul meu și două pisici, cu un pisoi pe drum) și curiozitatea de a verifica deseori ce mai fac ceilalți, cum trăiesc și funcționează ei în perioada aceasta, de fapt o dorință firească de a nu mă simți singură. Citesc poveștile altora la fel cum citeam cărțile recomandate (și nu numai) în verile lungi petrecute la țară, unde doar poveștile din cărți mă conectau cu alte persoane, mai degrabă imaginare decât reale, povești care mă scoteau din izolare.

Cumva, pandemia asta e o vară lungă, așa cum erau multe din adolescența mea, însă în care nu am nici un copac unde să mă cațăr cu o carte în mână, ci doar un balcon unde se revarsă lumina solară care îmi amintește că zilele trec. Oare câte au mai rămas până reîncepe școala? AMR-ul modificat de la o zi la alta de o nouă ordonanță militară ne ține în suspans și ne apasă butoanele incertitudinii.

 

N-am scris nimic de când a început perioada aceasta, poate pentru că nu voiam să cred că ea e reală, că e #pebune. Am scuza că am lucrat (poate chiar mai mult decât înainte), căci uneori mi se pare mai greu să te desprinzi de laptopul care e la 2 metri de pat decât de cel care era la birou sau într-un cabinet la 15 minute de casă. Scriu azi pentru că simt azi că sunt pusă în fața unei decizii de a-mi asuma vremurile prezente și de a nu mă mai preface că e doar un vis urât, care se va termina când deschid ochii. Colegii mei de la Gamma Institute au creat un proiect nou – GAMMA Health Project – menit să îi ajute cu sprijin psihologic (Psychological First Aid) pe cei care se confruntă în mod direct cu repercusiunile pandemiei: cei din prima linie (medici, farmaciști, asistenți medicali, polițiști) dar și familiile lor, cei singuri, cei bolnavi sau pur și simplu pe cei speriați. (Oare nu suntem cu toții?)

 

Tot ce trebuie să fac eu azi este să spun: #suntaici. Dar oare chiar sunt aici, în acest moment al timpului prezent sau încă mă plimb prin vremuri trecute, pentru că mi-e prea frică să mă confrunt cu realitatea de azi? Am simțit că mulți oameni din jurul meu au făcut asta încă de la începutul perioadei, în care, de frica de a nu pierde tot ce construiseră (toată imaginea pe care și-o construiseră despre ei), au confecționat noi mecanisme de compensare pentru a putea face față situației: sunt profesor online, psiholog online, jurnalist online, preot online, vânzător online, păcat că nu putem face medicină online și cred că e la fel de greu să fii polițist online. Îmi umplu căruțul cu provizii ca să nu îmi lipsească nimic din ce aveam și înainte, ba chiar mai mult decât aș avea nevoie, ca să îmi păstrez imaginea de „furnizor perfect de resurse” pentru familia mea. Încerc să fiu angajatul perfect, părintele perfect, profesorul perfect, bucătarul perfect, personal administrativ și consilier politic sau eventual medical pe rețelele de socializare și caut mereu să #mădezvoltpersonal în 3, 5 sau 7 pași. Fac ce fac și îmi găsesc în fiecare zi pasiuni noi: tricotat, bricolaj, gastronomie, make-up și diverse forme de mișcare indoors. Milioane de resurse online care să mă poată ajuta să #Nufiuaici.

 

Și bătrânii aceștia care circulă nestringheriți pe străzile goale, oare lor nu le e frică de moarte sau le e mult mai frică de singurătate? „Nu îmi e frică să mor, mi-e frică să nu mor singur.” – mi-a spus cineva de curând și nu am știut ce să îi răspund. (Să nu uităm că pentru vârsta a treia e mai dificil să acceseze resursele online, așa că nu au la fel de multe soluții ca noi, cei mai tineri, să se prefacă că lor nu le e frică.)                Am scris mult și am senzația că nu am nici un gând coerent. Poate că te-ai descoperit și tu în unele comportamente sau gânduri din cele de mai sus. Dacă nu te-ai prins ce vreau să spun cu toate acestea, e ok pentru că știu că și mie mi-a fost dificil să mă prind: mi-e frică! Aproape că aș scrie cu literă mare.

             Mi-e frică de incertitudine.

             Mi-e frică de viitor.Mi-e frică de moarte.

             Mi-e frică de necunoscut.

             Mi-e frică de lipsa controlului.

             Mi-e frică să pierd ce am construit până acum.

             Mi-e frică de lipsa resurselor de orice fel.

             Mi-e frică de boală.

             Mi-e frică de contagiune.

             Mi-e frică că îi voi pirde pe cei dragi.

             Mi-e frică de singurătate.

             Mi-e frică că mă voi pierde pe mine.

             Mi-e frică și atât.

 

Știu că și ție îți este frică, chiar dacă atunci când ne expunem sau ne întâlnim, ne prefacem că nu ne e frică niciunuia dintre noi. Că e mai simplu să ne întrebăm ce am mai gătit sau ce exercițiu nou de fitness am exersat ieri. Și e în regulă și să ne fie frică și să ne prefacem că nu ne este și să ne dorim să treacă mai repede starea aceasta care ne pune pe toți la încercare.

 

Însă, în pauza dintre două respirații, sau poate între un inspir și-un expir, îmi adun curajul să spun #suntaici. Nu îți pot garanta că totul va fi bine, sau că vom ieși din asta la fel, dar îți pot spune că îți ofer mâna mea pentru a trece alături de tine prin această perioadă. Mi-e foarte frică, dar #suntaici, pentru că nu putem merge mai departe decât #împreună.

 

             Each inbreath a new beginning, each outbreath a letting go.

            (Fiecare inspirație un nou început, fiecare expirație o renunțare la trecut.)

         

 

Cu sinceritate,

Psihoterapeut Mădălina Belcescu

https://www.gammainstitute.ro/ro/sanatate/servicii-psihologie/madalina-belcescu

https://www.gammaclinic-psychology.ro/specialisti

Share on Facebook
Share on Twitter
Please reload

Featured Posts

Oricât de buni am fi fiecare, tot mai buni suntem împreună

May 1, 2020

1/9
Please reload

Recent Posts

July 28, 2020

Please reload

Archive
Please reload

Search By Tags