Influență și suport parental – acum și pentru mai târziu
Printr-un context profesional favorabil, m-am intersectat în ultimul timp cu o serie lungă de adolescenți aflați în intersecții decizionale privind viitorul lor, în special profesional, și cu o parte din părinții acestora.
Unii dintre părinți, mai „moderniști” în gândire și atitudine au declarat răspicat către copiii lor faptul că ei nu își doresc sub nicio formă să influențeze procesul de decizie al acestuia, astfel încât adolescentul să fie liber să aleagă conform intereselor lui, abilităților sau principiilor sale. Decizia de carieră, una din cele cu care tinerii se confruntă la această vârstă, e o decizie importantă pentru oricare dintre noi și ea îi responsabilizează pe adolescenți mai mult decât cred adulții. Unii dintre adolescenți nu sunt obișnuiți să ia decizii (inclusiv pentru că nu au fost antrenați în acest sens și altcineva a decis pentru ei până atunci, iar la 18 ani brusc i se cere să decidă singur – și să decidă bine!), alții se sperie că e o decizie pentru toată viața și simt că nu se vor putea răzgândi niciodată, iar mulți decid după „tradiția” familiei: fie pentru că o generație întreagă a avut un anumit statut profesional, și e interzis (în sistemul familial propriu) să îți construiești un traseu diferit (Cum să fii muzician când noi suntem juriști din tată-n fiu?), fie pentru că generația anterioară nu a avut șansa de a-și îndeplini visul profesional, iar cel tânăr trebuie să ducă visul mai departe.
Din păcate, nu doar decizia de carieră din adolescență pune presiune pe tânărul adult în devenire. Adolescența e o perioadă a întrebărilor, a transformării și a cunoașterii de sine, iar familia devine în această perioadă plasa de siguranță a saltului pe trambulină, suficient de solidă astfel încât să nu conteze cât de sus sau cât de prost ai sărit, ci să existe acolo cineva care să te prindă, dacă ai sărit greșit. Iar uneori, e posibil să pară că ai greșit.
Adolescența e o perioadă a construirii identității de sine, dar și de stabilizare a identității sexuale, de experimentare dar și de consolidare a trăsăturilor de personalitate, iar toate acestea au nevoie de baza de siguranță a parentalității. E posibil ca transformările acestea să fie de neînțeles sau chiar de speriat pentru părinți, însă cu siguranță sunt chiar mai înfricoșătoare pentru copii, iar părintele este Adultul din această relație, cel care confirmă, validează și mângâie cu afecțiune acolo unde doare.
Scriu aceste rânduri pentru că am proaspăt în minte două imagini foarte clare din cabinet: primul este cel al unui adolescent ale cărui cicatrici de pe brațe încă nu se vindecaseră după ce mama i-a interzis să fie „gay”, iar al doilea este al unei tinere care după un îndelungat travaliu profesional într-un domeniu ce îi aduce puțină bucurie, dar care vine la pachet cu un statut aprobat social, ale cărei cuvinte cu lacrimi în ochi încă le mai aud: „Nu aș putea să îi fac așa ceva mamei, căci ea și-a pus toate speranțele în noi, copiii.”.
Alegerile adolescenților (cu toată rebeliunea specifică vârstei) sunt delimitate de ceea ce vor spune mama și tata sau de ceea ce vor crede părinții despre cine sunt ei, pentru că tot ce își doresc copiii este să îi facă mândri pe părinții lor și să audă de la ei că sunt iubiți indiferent de alegerile pe care le fac. Dacă cel mic cade și se lovește la genunchi, cel mai probabil părintele îi va alina durerea, apoi îl va încuraja să meargă mai departe, așa că de ce nu ar fi la fel și cu alegerile de mai târziu?
Cu drag,
Psihoterapeut Madalina Belcescu
Gamma Clinic Psychology
https://www.gammaclinic-psychology.ro/specialisti
