Hai sa ne intalnim. Unde? In Fiinta.

 

 În contextul formării, am fost întrebată ce înţeleg eu prin FIINŢĂ. Vorbeam despre rolul terapeutului într-o școală de psihoterapie. Școala respectivă prin cadrul ei generos şi elegant mi-a dat o scuză bună să dezvolt filosofic mai mult acest aspect al Fiinţei ca instrument terapeutic.

Răspunsul meu m-a liniştit şi încărcat de putere. Fiinţa este Sinele, este acel aspect în care ne întâlnim toţi fără să ne invadăm sau cotropim unii pe ceilalţi. Este o stare, o dimensiune, este ceva-ul fundamental în care mă ancorez şi ne ancorăm, fără să fim dependenţi unii de ceilalţi. Mintea nu poate percepe Fiinţa în mod direct, mai degrabă poate reflecta asupra experienţei Fiinţei după ce a trăit-o în mod spontan. Pentru că Ființa e mereu în tine, dar trăind în separarea minții uiți de ea. Pentru reconectarea la Ființă ne folosim la început de imaginație, dar mintea nu poate niciodată să intre în Ființă. Poate doar să o simtă ca pe o prezență, ca un CEVA, mai mare decât TOT, care iradiază confort, căldură, protecție, ghidaj și călăuzire. Acest ”simt” prezent generează o coerență și claritate la nivel mental care este imediat valorificată în acțiunile AICI și ACUM ale persoanei. Se iau decizii, se acționează în direcția X sau Y, se modifică situația Z reflectează fără teamă asupra a... se confruntă.... Toate acestea sunt rezultatele obținute de o minte alimentată de ”Prezența” Ființei.

Acest aspect profund din fiecare dintre noi este ceea ce dă stabilitate vieții. Intelectul oferă un sentiment de confort pe măsură ce stăpânești ”logic” lumea. Dar nu poate da starea de stabilitate și siguranță a Sinelui. Mai mult, mintea își știe limitele, blocajele și locul unde nu a putut. Asta o face să se simtă vulnerabilă în raport cu ea însăși. Uneori confruntă și corectează asta, chiar cu ajutorul Sinelui (Ființei), alteori ascunde sau se anesteziază de la acest lucru.

Problemele în viața unui om îi fură sensul Ființei. De fapt problemele creează o poveste care te cimentează în ea fără drept de apel și devine noul sens. Totul se face în viață doar cerînd înainte permisiunea problemelor. Cât timp îți mai rămâne după ce ele îți ocupă spațiul mental? Acel timp e restul vieții tale. Dacă nu ai nimic rămas atunci unde e viața ta? În spațiul problemei, pentru că ai devenit ea. Corpul tău trăiește problemele și chimia acestora până devine dependent de ele și decide să te trăiască el pe tine. În aceste condiții, ce șanse ai? Corpul te va stimula să recazi în dependență și nu vei ști asta pentru că nu ai timp să te oprești și să reflectezi asupra propriei tale vieți, pentru că ai prea multe de făcut.

Cum poți pune un gând sau un set de gânduri în mintea ta care să-ți creeze un ”corp nou” – adică o chimie nouă, corespunzătoare atitudinii de experimentare și libertății de a fi în ”felul tău” – tu însuți? Folosind Ființa – ea te inspiră cu gânduri pe care nu le-ai mai gândit. Cum o face? Aducându-ți în cale mesageri – care sunt o portavoce a acelui gând – prin intermediul lor tu intri în contact cu gândul, îl experimentezi și îl integrezi în viața ta. Mesagerul nici nu știe ce mesaj a purtat, voi doar v-ați întâlnit în Ființă. Terapeutul este uneori un astfel de mesager al Ființei persoanei din fața lui, dar și invers. Și sunt momente unice în terapie, sau discuții cu celălalt, în care simți că te ”atingi” cu el la un alt nivel mult mai profund decât intelectual – când ghicești un mister, un necunoscut, un nou pe care ești curios să-l explorezi pentru că ai încredere să te lansezi cu cel de lângă tine ca doi corăbieri – în larg.

Acest tip de momente îi conectează pe oameni în umanitatea din ei – dincolo de condiția lor umană – paradoxal,nu? Condiția umană s-ar putea să fie un separator între noi dar ceea ce ne unește în momentul unic este exprimarea Ființei în umanitatea din noi.

Pot spune că am experimentat asta. A fost ca un privilegiu imens, coroborat cu o stare de iubire spontană pentru umanitatea din celălalt, un respect spontan și necondiționat pentru tot ceea ce este el și o dezlegare totală a personalității lui cu toate defectele și calitățile lui. Ne-am depășit cu toții în acele momente condiția personalității, umană și am onorat Ființa în umanitate. De aceea, am înțeles cum, deși condiția umană poate fi decăzută o ființă poate salva printr-un act de iubire umanitatea din noi toți. Transcenderea – asta am trăit azi, într-un simplu act de training prin predarea atitudinii colaborative. Da, este un privilegiu să fii terapeut în aceste timpuri, vremuri.

Tot astăzi m-a întrebat cineva dacă am vreun ritual de activare înainte de ședința de terapie sau vreun curs. Am stat o secundă să contemplu apoi am realizat că eu decid dimineața, înainte de a mă trezi fizic din pat – să fiu non stop un mod de exprimare a Sinelui pe tot parcursul zilei, în orice și în tot ceea ce fac ulterior îmi amintesc să activez Ființa în mine, ”mine” ca și recipient în care izvorăște Sinele. Deci Sinele nu vine ca o lumină, sunet/culoare din afară să mă activeze, curețe, protejeze – ci emerge din interior, crește și explodează, mă cuprinde după ce, inițial, a fost cuprins. Sau cel puțin personalitatea a încercat să-l exprime. Și vine un moment când nu mai vorbești ca personalitate ci vorbești direct ca Sine sau Ființă – parcă aș fi în transa Sinelui – inspirația curge, ideile noi vin și inundă discursul cu o eleganța rară și dificil de premeditat.     

 

Cu drag, psihoterapeut principal Diana Ciubotaru

Gamma Clinic Psychology by Gamma Institute

https://www.gammaclinic-psychology.ro/specialisti 

Share on Facebook
Share on Twitter
Please reload

Featured Posts

Oricât de buni am fi fiecare, tot mai buni suntem împreună

May 1, 2020

1/9
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive