Te invit pe tine, adultul părinte, și pe tine, copilul sau adolescentul din familie, la un exercițiu de relaxare și conectare prin artă. Pregătiți câte o foaie albă și un set de creioane colorate.

Și acum, o să vă rog să lucrați individual, în spațiul propriu.

Închide oc...

O poveste despre copii si parinti, despre vremurile in care traim, despre jocurile si rolurile pe care le alegem. O poveste cu realizari profunde.

Buna! Sunt Bety - programator, psihoterapeut in formare, bucatar in formare, antreprenor in formare, designer incepator si...

Adolescența și perioada imediată după împlinirea vârstei de 20 de ani sunt pline de potențial și de o putere constructivă extraordinară. În această perioadă are loc distanțarea adolescenților de ceea ce e cunoscut, sigur și familiar, începând astfel procesul de transfo...

În dimineața aceasta, m-am trezit cu un gând, o întrebare  mai bine spus. Ce pot să fac eu să-mi traiesc efectiv viața, în condițiile actuale când planurile de viitor pe care le-am  făcut  cu ceva vreme în urmă, nu mai sunt atât de actuale.

Două lucruri mi-au...

De foarte multe ori m-am întrebat asta în ultimii ani, de când am început să fiu pasionată de dezvoltare personală. Înainte de a merge la terapie și de a fi interesată de acest domeniu, nici măcar nu eram conștientă că există așa ceva: să am o relație cu mine. Multe lu...

Astăzi mă gândeam să merg cât mai repede în grădină să ascult plantele trăind. Uneori, când eram copil, îmi imaginam că mă fac mică de tot, intru în lumea plantelor, și mă așez la rădăcina unui copac să îl aud crescând. Și să devin o parte din el, să mă conțină seva, s...

Prinși în vârtejul vieții, în gânduri și griji, de multe ori, uităm să ne conectăm la cei dragi nouă; devenim ca niște roboți, totul se derulează cu repeziciune în viețile noastre. Ai simțit vreodată ca părinte că ai obosit și că vrei să schimbi rutina zilnică? Ți-ai d...

Roiuri, roiuri de gânduri. Așa cum ai și tu. Teme nedefinite...teme definite...avem mii de gânduri pe zi. Știai?

Deodată un magnet le coagulează în ceva concret. Pare o emoție puternică ce se ridică în spațiul tău interior, cu autoritate, și le vorbește gândurilor: Hei,...

De ce unii oameni resimt conferintele video atât de obositoare?

Uneori ecranul  îngheață... alteori se aude un ecou ciudat... o mulțime de oameni se uită la tine... După ce navighezi prin programul de lucru și întâlnirile de unu-la-unu, urmează conectarea cu prietenii ș...